Am vazut de multe ori fatete de playere sau de mixere sau chiar si de pickupuri modificate. Atunci cand ai propriile aparate si vrei sa le faci mai diferite, sa ti le personalizezi dupa propriul gust, ai la dispozitie cateva optiuni pentru ca acestea sa fie cu adevarat ale tale. 

Nu cu foarte mult timp in urma, vorbeam cu Faibo, cand vroia sa isi personalizeze Technics-urile. Baiat descurcaret cum este el si un bun grafician, a luat masuratori si si-a facut singur fatele urmand sa le printeze. Alta fita ar fi sa iti personalizeze timecodurile cum doresti. Ai un logo si ai pickupurile tale, iti faci placile cum vrei tu. Rasfoind un pic internetul printre site-urile interesante noua, am descoperit ca cei de la 1200plates.com au realizat o fateta pentru Traktor Kontrol Z2 aurita. Multi ar spune ca este doar culoarea, insa la descrierea produsului, acestia spun ca fateta este placata cu aur. 

12inchskinz.com este alt site ce iti ofera multe posibilitati de personalizare. Incepand de la timecoduri, la fatele de pickupuri, de mixere pana la controllere, acestia au un catalog interesant.



Pioneer a scos de curand mixerul DJM S9, care a venit si in varianta gold edition alaturi de o editie limitata a pickupului Pioneer PLX 1000, si acesta fiind tot aurit. Personal nu sunt fan al acestei culori care de multe ori este asociata cu ceva kitchos, insa daca vrei sa ai ceva distinct, aceasta ar putea fi una din optiunile tale. Fatele de obicei sunt facute in asa fel incat sa se demonteze foarte usor. Cu toate ca sunt facute in acest fel pentru a fi usor de demontat atunci cand aparatul necesita o reparatie sau cand trebuie schimbate, au fost gandite in asa fel intr-o mica masura, pentru a putea fi personalizate. In cazul lui Kontrol Z2, nu ai nevoie nici macar de surubelnita pentru ca nu ai nevoie sa desfaci nici un surub. Doar scoti faderele si knoburile si ridici “vechea” fateta, inlocuind-o cu cea noua. 

Producatorul avertizeaza ca grafica fatetei se poate sterge in timp, daca este folosit intens, mai ales in zona crossfaderului. Intr-adevar si cele originale se duc in timp, poate chiar intr-un timp scurt daca le folosesti foarte mult. Vin o gramada de mixere la service cu fatele sterse in zona crossfaderului si mai ales in zona canalelor 1 si 2. Mai rar folosesc toate cele 4 canale. De asemenea producatorul scoate aceste fatete intr-o editie limitata, deci.. daca esti fan al culorii si folosesti un astfel de mixer, pune mana si achizitioneaza-ti o bucata. 

Mai multe detalii aici: https://1200plates.com/product/gold-traktor-z2-face-plate/