Incepe perioada in care nu mai prindem nici un weekend nepetrecut, iar evenimentele sunt care mai de care interesante. Noi vara nu stam degeaba, dar ne gasiti prezenti la cele mai cunoscute evenimente si festivaluri din tara noastra.

In fiecare an, imediat cum vine caldura calatorim prin toata tara pentru ca scenele celor mai cunoscute festivaluri sa fie dotate cu cele mai noi si performante echipamente. Nici anul 2017 nu este mai prejos, ba chiar este mai incarcat. Imediat ce a inceput luna de vara am avut parte de o lansare care schimba industria echipamentelor asa cum o stim. Este luna in care Denon DJ lanseaza competitorul direct al celor mai performante echipamente, standarde ale industriei, Pioneer. Astfel am sarbatorit o zi intreaga, alaturi de cei mai buni prieteni ai nostri, care au mixat si testat in acelasi timp noile SC5000 Prime si mixerul X1800 Prime. Daca ne intrebi pe noi, noile echipamente ar trebui sa fie un real succes pentru industrie si ar trebui sa apara in cat mai multe pupitre. In perioada imediat urmatoare, am ajuns pe la Gradina Botanica, la Kudos, la concertele La Familia si BUG Mafia, la locul de balaceala Therme sau la petrecerile classy lounge Nuit Sociale.

De acum incolo incepe perioada aia in care nu mai prindem nici un weekend acasa, pentru ca trebuie sa fim prezenti la cele mai mari festivaluri pentru ca tot ce tine de scena sa se desfasoare ca la carte. Ne-am impartit in asa fel incat sa fim prezenti in acelasi timp peste tot.

Primul weekend important al acestei veri se desfasoara la festivalul AfterHills in Iasi. La prima sa editie, AfterHills ne promite 4 scena, o tabara de arta, locuri de unde iti poti lua mancare si sucuri naturale, dar si multe surprize. In cele 3 zile de festival ii vom vedea pe: ATB, BOB SINCLAIR, HOOVERPHONIC, MORCHEEBA, TECHNASIA, BELLA SARRIS, CARLA’S DREAMS, dar si foarte multi artisti autohtoni.

 



Daca esti din cealalta parte a tarii, atunci trebuie sa ajungi Timisoara la Music Travel Festival. Acolo o sa ne vedem cu artisti ca Asian Dub Foundation, Dub Pistols, Chase & Status, Paco Osuna, James Zabiela, MANDY si multi alti artisti autohtoni.

Daca primul weekend nu vi se pare asa aglomerat, incepem weekend-ul urmator cu festivalul Daikini, care se va desfasura la mare, intre Eforie Sud si Costinesti, mai exact pe plaja Tuzla. Vom petrece 4 zile de muzica non stop cu workshopuri si spatii dedicate artei. Vor fi peste 100 de artisti si vom avea parte de tabere de yoga. Ca si muzica, vom avea de la psy-trance, la chill si microhouse. Festivalul se numeste A Journey To The Unknown, deci pregateste-te sa te pierzi in muzica.

 

 

Nici bine nu ne-am intors si plecam la noul festival conceput de cei care au inceput povestea Untold si care o duce mai departe bineinteles la mare. NeverSea este festivalul la care trebuie sa fii in primul weekend a celei mai calduroare luni a verii. Trei zile in care vom petrece cu cea mai buna si cei mai cunoscuti artisti internationali. Avem artisti ca: Jason Derula, Rita Ora, Dua Lipa sau Tiesto, Afrojack, Fatboy Slim sau Benny Bennassi. Satisfaction-ul este garantat. Sven Vath, Sasha, Joris Voorn sau romanasii nostri Cezar, Praslea, Priku vor fi prezenti pe scenele special amenajate de organizatori.

 

 

Tot in luna iulie mergem direct la castel, la cel electric. Electric Castle este deja cunoscut pentru editiile precedente, care mereu au fost la Palatul Banffy din Cluj. Cu peisaje exceptionale, locuri de camping si alte atractii, dar si magnet pentru vizualurile care au loc pe timpul noptii, Electric Castle ne asteapta si anul acesta cu artisti de exceptie. Deadmau5, Paul Van Dyk, Trentoller, House Of Pain, Dj Sneak sau artisti autohtoni ca Subcarpati, Golan sau Suie Paparude se vor ocupa de muzica in minunata locatie.

 

 

Pierdem un pic notiunea timpului si plecam intr-o calatorie interesanta la TimeShift, de data asta aici in capitala. Scenele se vor imparti intre binecunoscutii organizatori si cluburi: Kristal, Control si nu numai. Avem 3 scene in exterior si una acoperita. De la EDM la techno, tech-house si trance, pana la drum and bass, dubstep si alternative. Ne intalnim cu David Guetta, Above & Beyond, ATB, Loco Dice, Dubfire, Lee Burridge sau Marcus Schulz si Cosmic Gate.

 

 

In ultimul weekend al lunii cuptor, plecam la mare din nou si ajungem in Vama Veche la Musai Fest. Deja la a 2 a editie, Musai Fest ne promite un weekend cu artisti ca Barac, Cap, Cezar, Gescu, Praslea, dar si  Argatu, Cred Ca Sunt Extraterestru, Fantome, Macanache, Subcarpati sau Roa.

 

 

Ne intoarcem in prezent, trecem un pic prin capitala sa ne facem bagajul din nou, pentru a pleca la Untold. Fiind unul dintre cele mai asteptate si mediatizate festivaluri, Untold nu se lasa mai prejos si vine cu artisti ca AfroJack, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix, Steve Aoki, Ellie Goulding, Tinie Tempah, Subcarpati sau Golan.

 

 

Pare obositor, nu? Incheiem vara cu binecunoscutul si cel mai mare festival de muzica electronica, ajuns cunoscut international in toate colturile lumii: Sunwaves. Il stim de la prima editie, si am ajuns la editia 22, care va avea loc in clasicul loc din capatul statiunii Mamaia, unde ne strangem in numar cat mai mare sau din ce in ce mai mare, datorita strainilor care ne viziteaza special pentru acest festival. Nu avem inca un line-up, dar suntem convinsi ca nu vor dezamagi ca de obicei.

 

 

Un pic bronzati pe gat si putin peste cot, plecam de la mare direct in primul weekend al toamnei si ajungem in apropiere de Targu Mures, la festivalul Awake. Rag’n Bone Man, Tom Odell, Mazde, Subcarpati, Suie Paparude, Coma, Golan sau Gojira & Planet H sunt doar cativa dintre cei care ne vor incanta 3 zile si 2 nopti pana la epuizare.

 

 

Chiar daca totul pare o distractie continua, poate pe deoparte este, insa noi mergem la treaba si avem ocazia ca si altii sa vedem cei mai cunoscuti artisti internationali sau autohtoni live. Ne vedem la evenimente!

DjSuperStore Technical Squad.