Am auzit vorba asta de peste 1.403 ori, doar in ultimul an, si este una dintre problemele care persista in industrie de mult mai multa vreme. DJii care pun muzica pe bani putini si care iau locul altora, care cer mai multi bani. Cine e de vina?

Pai sa o luam de la inceput. Avem un DJ cu experienta care pune muzica la club si face treaba buna. Un patron, putin mai zgarcit gaseste un DJ care pune muzica pe jumate din banii pe care ii ia rezidentul si imediat face schimbul. Nenorocire? Nu, inca nu. Hai sa vedem ce face DJ-ul cu “juma’ de norma” si dupa sa tragem concluzia. Bai, lumea danseaza? Vine lume in continuare in club? Se distreaza? Daca da, avem o problema. De ce ceri tu banii pe care ii ceri daca pui muzica la fel ca unul care pune pe jumate din fee-ul tau? Ma intreb eu si se intreaba si patronul. Ce raspunzi la intrebarea asta?

Iti spun eu, ai 3294 de motive sa crezi ca esti mai bun ca ala, doar pentru simplu fapt ca gasesti 129 de motive pentru care crezi ca el e mai slab ca tine. Am dreptate? Da, perfect. Si? Cu ce te ajuta? Pleci mai departe sa gasesti alta locatie in care sa-ti cer banii pe care tu crezi ca-i meriti, pana sa vina altul care sa ia jumate din banii tai si sa ramai iar pe afara? Bun. Si? Pana cand faci asta?

 

 

Povestea sta in felul urmator. Voi faceti piata, voi stabiliti pretul, voi hotarati cat, cum si pe cati bani se pune muzica. Nu vorbesc aici sa organizati un cartel si sa vina consiliul concurentei peste voi, insa pretul este stabilit de piata. Voi ca si DJ sunteti piata, voi, stabiliti pretul. Corect? Daca in Centrul Vechi, un DJ costa 200 Ron pe seara si nu va convine, nu va mai duceti. Niciunul. Ce se va intampla? O sa vina patronul sa plateasca mai mult. Evident, cu siguranta se va gasi un DJ care sa puna muzica pe 200 Ron in Centrul Vechi, dar aici intervine prestatia lui si experienta. Daca locatia este in regula cu un DJ incepator, neexperimentat care pune muzica ok pe 200 Ron, inseamna ca prestatia voastra face … 200 Ron si ca trebuie sa schimbati ceva pentru a va permite sa cereti 100 de euro. De aici vine rezolvarea.

Cere 100 de euro pe eveniment dar sa stii sigur pentru ce ii ceri. Nu ca sa te dai mare in fata prietenilor tai DJi ca iei bani multi si nici ca sa te dai mare in fata patronului de club ca tu esti DJ vechi si experimentat, iar principala diferenta intre tine si concurenta sa fie pretul. Nu cere 100 de euro doar ca sa-i demonstrezi patronului ca esti mai bun ca ala de 200 Ron. Arata-i ca esti mai bun prin ceea ce faci si arata-i prin fapte ca meriti banii pe care-i ceri, pentru ca la final, daca nu aduci nimic in plus, patronul de club o sa se multumeasca cu cel nou si cu 200 Ron in plus in buzunarul lui.