Vinerea este ziua cea mare, in care te pregatesti pentru 2 zile de weekend forta, in care urmeaza sa pui muzica. Sigur, toata saptamana ai stat de pomana si nu ai facut nimic, iar acum pana diseara, trebuie sa gasesti ceva bomba cu care sa face senzatie la club. Avantajul pe care il ai acum, este ca trebuie doar sa-ti pui selectia de muzica intr-un folder si sa treci mai departe, nu mai e necesar sa pierzi 10 minute pentru a putea scrie 12 piese pe un CD dupa care inca 5 sa ii faci o coperta, intr-un fel sau altul.

 

La ce trebuie sa te gandesti cand iti faci selectia muziala:

1. Cel mai important este unde urmeaza sa pui muzica. Afla detalii despre locatie, uita-te sa vezi cum arata locatia, designul si incearca sa vezi povestea. Mai departe, gaseste o muzica pe care sa o poti integra in design si sa poti creea un mediu in care omul sa simta povestea completa.

2. Afla ce fel de oameni vin acolo. Nu trebuie sa stii foarte multe lucruri despre ei, ci doar cateva detalii. Sunt pustani pana in 24 de ani, sunt tineri pana in 30 de ani, sunt peste 30 de ani. Sunt clienti ocazionali sau clienti fideli ai locatiei? Afla astea si mai departe fa o mica analiza. Daca sunt pustani sau tineri, inseamna ca ies destul de des in oras si stiu toata muzica. Daca sunt peste 30 de ani, probabil nu ies in fiecare zi si atunci trebuie sa ii “tratezi” altfel.

 

" Afla detalii despre locatie, uita-te sa vezi cum arata locatia..."

 

3. Gandeste-te bine la warm-up. Toata lumea spune ca warm-up-ul este cel mai important moment al serii. Eu zic ca warm-upul este cel mai important moment al serii, in special pentru DJ-ul care pune muzica, pentru ca este principalul care trebuie sa intre intr-un film si care sa poata spune povestea mai departe. Ai grija ce muzica pui si cum pui, pentru a nu-ti strica tie mood-ul. Incearca sa gasesti muzica potrivita pentru locatie, ora si oamenii care deja sunt acolo. La fel, ai grija la butonul de Master. Nu da muzica tare, daca sala e jumate goala.

4. Incepe-ti seara in forta. Gaseste o piesa potrivita pentru locatie si oameni si incearca sa “deschizi seara” cu ea. Fii atent sa fie una progresiva, din punct de vedere al constructiei si al intrumentelor. Gaseste 2 pasaje pe care sa dai muzica din ce in ce mai tare, dar treptat, sa nu-ti sperii dansatorii.

5. Nu abuza de hituri. Hiturile de la radio sunt cele mai simple arme pentru a-ti scoate oamenii la dans, dar nu asta e smecheria. Toti au muzica de la radio si toti pot pune piesele intr-o ordine sau alta, una dupa alta, la discoteca. Ai o tona de muzica pe care o cari dupa tine si nu ai de ce sa te opresti la ultimile 100 de piese pe care ti le-ai tras in ultima luna.

 

" ...piesa potrivita pentru locatie si oameni si incearca sa “deschizi seara”... "

 

6. Gaseste piese care te reprezinta. Cauta la tine si alege-ti cateva piese, unicat, care te reprezinta pe tine si pe care doar tu sa le pui. Imi aduc aminte ca eu imi alesesem Robin S - Show me love, Cristal Waters - Pure love, Nightcrawlers - Push the feeling on sau Max A Million - Fat boy. Astea erau semnatura mea si le puneam fix in momentele bune sau in momentele de trecere intre anumite stiluri.

7. Gaseste-ti o muza (asta e tare si functioneaza). Uite-te bine prin club, vezi o fata de care iti place, care danseaza si care emana energie pozitiva. Uita-te bine la ea si gandeste-te cum o poti face sa danseze. Pune 3 piese una dupa alta, doar ca sa danseze ea. Daca la a 2-a sau a 3-a piesa se aseaza jos sau nivelul ei de fericire scade, inseamna ca nu ai ales bine piesele si mai trebuie sa exersezi. Daca reusesti sa o faci sa danseze pe toate 3 la rand, esti bun. Rupe ritmul acum cu ceva total diferit si vezi daca ai reusit si acum. Daca nu mai danseaza, inseamna ca trebuie sa mai exersezi. Daca ai reusit, bea un shot, mai pune muzica 10 minute si alege-ti alta muza.

8. Nu sta cu nasul in butoane. Asta e lege. Uita-te in jur, vezi ce se intampla. Nu pleca de acasa cu playlistul facut. Adapteaza-te la momentele serii si la oamenii pe care ii ai cu tine. Stiu, tu deja stii ce piese trebuie sa pui si in ce ordine, dar vezi tu, ei nu sunt DJ ca tine si ei nu gandesc la fel. Iar pe tine patronul te’a chemat sa’i distrezi oamenii, nu sa le arati skill-urile tale de DJ.

 

" ...vezi o fata de care iti place, care danseaza si care emana energie pozitiva"

 

9. Nu te axa pe acelasi stil muzical. Inceaca sa surprinzi si fii cat mai diferit. Cand puneam eu muzica, in epoca de piatra si ma vizita un alt foarte bun prieten DJ, faceam un concurs, care avea urmatoarele reguli: Puneam muzica 1-1 ( o piesa eu, o piesa el ) Trebuie sa mixezi la 1 minut, lasi doar prima strofa si refrenul din piesa. Piesa urmatoare, trebuie sa se lege cu piesa care canta acum, insa, nu trebuie sa fie prea evidenta! Adica, nu pui White Horse dupa Kylie Minogue. E prea lame. Dar poti sa pui Rudimental - Feel the love dupa Weeknd - Can feel my face. Si dupa Rudimental, poti pune Kosheen - Hide U varianta drum’n bass si apoi Maroon 5 - Animals. Incearca combinatia asta, daca se pupa cu locul unde pui tu muzica si spune-mi te rog daca functioneaza :). Nu am pus muzica de mult, dar s-ar putea sa ma mai pricep.

10. Tine minte tot ce faci. Daca esti rezident, e complicat. La tine in club, vine aceeasi lume, iar daca peste weekendul asta ai trecut cu bine, weekendul urmator o sa-ti fie mult mai greu, pentru ca trebuie sa ii surprinzi iar. Tine minte ce ai facut, tine minte ce ti-a iesit bine si ce ti-a iesit prost, baga la cap, iar saptamana viitoare incearca sa fii si mai bun.